Asociatia Artistilor Plastici IASIART


Du-te la cuprins

Meniu principal:


Istoric

ASOCIATIA ARTISTILOR PLASTICI – IASI

Repere în timp


Ne-am obisnuit sa avem un nou an de referinta, 1989, si putem spune ca pentru noi acest an a marcat împlinirea unei dorinte care dainuia de multi în urma, cînd în Iasi, pe lânga unele cercuri mai mici, existau doua cenacluri mari de arte plastice – cenaclul „Th. Pallady” condus de Vasile Iluca si cenaclul „N. N. Tonitza”, înfiintat pe lînga Scoala Populara de Arta din Iasi, condus de Mircea Popescu. Simtind ca existenta mai multor cercuri si cenacluri nu oferea un cadru favorabil unei evolutii reale a artistilor nostri, la initiativa lui Mircea Popescu, sustinuta de alti artisti cu o viziune de perspectiva, precum Gheorghe Balaceanu, Ion Balan, Petru Sivintanu, Vasile Iluca, Mihai Diaconescu, Constantin Axinte s.a., s-a hotarît unificarea celor doua mari cenacluri iesene în unul singur, sub denumirea de „Th. Pallady”. Pentru acea vreme era de fapt singura modalitate posibila care putea suplini temporar dorinta înfiintarii Asociatiei Artistilor Plastici ieseni, care imediat dupa 1989, a putut deveni realitate. Astfel, anul urmator, 1990, a marcat un nou început, plin de sperante, ca orice început, asa cum consemna Gh. Matei (Opinia, 24 mai 1990) în dialogul sau cu presedintele nou înfiintatei asociatii, Mircea Popescu: „O mai veche dorinta a artistilor plastici ieseni s-a împlinit: a luat fiinta Asociatia Artistilor Plastici – A. A. P. – cu statut juridic … cu mari posibilitati de dezvoltare a activitatii expozitionale, de valorificare a rezultatelor muncii creatoare … tabere de creatie, expozitii personale si de grup atît în tara cît si peste hotare…”. Vise frumoase! Dar eram obisnuiti sa ne hranim cu vise. Eram bucurosi de fiecare data cînd jurnalisti sau comentatori de arta nu ne treceau cu vederea si ne apreciau realizarile. Recitind doar cîteva din comentariile din presa vremii, simtim ca si atunci satisfactia ca am contribuit si contribuim si noi cu o picatura la oceanul culturii românesti.

„Batrînul parc de stejari din Pascani, intrat în romanul sadovenian „Venea o moara pe Siret”, numara în ecou rotund loviturile de barda ale cioplitorilor. … Gheorghe Durac si Ilie Bostan din Iasi …Din sarampoi reformati de stejar scopt, ei au scos cu talent si rabdare … monumente menite a marca rascrucile de drumuri pascanene … lucrari monumentale ce aduc în contemporaneitate elemente de etnos si istorie, îmbinînd în mod armonios motive stilizate din zestrea noastra de sensibilitate artistica cu patosul vertical al orasului modern. Lucrarile care vor înfrumuseta întreprinderile si institutiile pascanene vor transmite generatiilor viitoare stadiul devenirii unui fost “tîrg pîclisit, cenusiu si sarman” cum îl numea Mihail Sadoveanu … E un început pe care harnicul cenaclu … l-a reusit în masura puterilor sale, iar pascanenii l-au primit cu generozitatea lor dintotdeauna” (Aurel Leon – “O frumoasa initiativa: tabara de creatie de la Pascani”, Fl. Iasului, 22 sept. 1982).

„Mai multi tineri … au poposit pentru 10 zile la poalele Cetatii Neamtului, cu trusa de uleiuri si cartoanele bine pregatite … si au facut interesante notatii ale locurilor dragi sufletelor noastre, locuri care apartin prin literatura valorilor folclorice, de legenda, de cultura a natiunii noastre întregi” (Cronica, 30 sept. 1983).

Dorinta înfiintarii Asociatiei Artistilor Plastici ieseni nu era doar un moft, ci o necesitate derivata din progresul valoric constant al lucrarilor noastrre, adesea confirmat în articolele si cronicile plastice din presa.

„Cresterea numerica … a fost însotita de incontestabile salturi calitative, materializate în faptul ca doua treimi din membrii cenaclului sînt laureati ai festivalului muncii si creatiei, aceste distinctii, ca si numeroasele premii obtinute la alte concursuri, confirmînd existenta unor valori individuale, recunoscute armonic si benefic într-o grupare ce are un cuvînt însemnat de spus în plastica ieseana (si nu numai…), contribuind la tot mai deplina ei afirmare, facînd ca aceasta sa se adauge succeselor artei profesionaliste din acest perimetru spiritual” (D. O. Magdin – “Dupa douazeci si cinci de ani …”, Fl. Iasului, 28 oct. 1989).

Iubitori de neam si sensibili la tot ce tine de vatra stramoseasca din care îsi trag seva inspiratiei, sigur ca dupa 1989, primul pas pe care artistii l-au facut, a fost catre fratii lor de peste Prut. Un mare animator al miscarii artistice din Moldova, Tudor Colac, într-o convorbire cu Gh. Matei, despre cresterea deosebita a schimburilor culturale dintre oamenii de pe cele doua maluri ale Prutului, comenta cu duiosie:
„Ma plimbam prin frumosul parc din Chisinau, tocmai pe aleea scriitorilor, o alee deschisa, bineînteles, de bustul lui Eminescu. Mare mi-a fost bucuria cînd am vazut multime adunata în fata unor lucrari de pictura si sculptura. De ce? Expuneau ieseni de-ai nostri, membri ai Asociatiei Artistilor Neprofesionisti” (Gh. Matei – „Cerul senin al Chisinaului”, Opinia, 19 oct. 1990).

Dupa o scurta perioada de timp, Mircea Popescu s-a retras din motive personale si conducerea asociatiei a fost preluata, de asemenea pentru scurta vreme, de Vasile Iluca, din 1994 si pâna în prezent, functia de presedinte fiind îndeplinita de Gheorghe Balaceanu, doctor în psihologie, cercetator stiintific principal grad II la Centrul Regional de Sanatate Publica din Iasi. Activitatea asociatiei devine din ce în ce mai consistenta, nivelul de exigenta sporeste. În 1995 se organizeaza o expozitie a asociatiei la Centrul Cultural Român din Viena, expozitie care s-a bucurat de un real success, fiind apreciata de personalitati ale culturii române si vieneze, prezente la vernisaj.

La expozitiile bianuale ale asociatiei, jurizate, pentru premierea celor mai apreciate lucrari, se tiparesc pentru prima data în tara diplome personalizate. De asemenea, în 2001, la Editura „Timpul” apare tot pentru prima data, un album al membrilor asociatiei, intitulat
„Sa ne cunoastem artistii în viata” (sub red. lui Gheorghe Balaceanu), urmat în 2003 de un album în editie bilingva al artistilor naivi ieseni membri ai asociatiei – „Pagini de arta naiva ieseana. Naďve art pages from Iasi”, urmat în 2005 de albumul editat cu ocazia aniversarii a 15 ani de la înfiintarea Asociatiei Artistilor Plastici ieseni – „Fragmente de suflet, pentru suflet”.

Participarile la diferite expozitii la nivel national sunt mereu încununate de succes, membrii asociatiei noastre fiind recompensati aproape întotdeauna cu premii notabile, lucrarile multora dintre membrii asociatiei fiind adesea achizitionate de colectionari din multe tari ale lumii.

Gheorghe Balaceanu
Presedintele Asociatiei Artistilor Plastici - Iasi

aap IASI | Istoric | Vernisaje | membri AAP | Tabere | Contact | Donatie | Harta sitului


© Asociatia Artistilor Plastici Iasi Romania - Association des Artistes - Artists Association - Associazione degli Artisti ®

Inapoi la cuprins | Inapoi la meniul principal